În rugăciune și priveghere au petrecut credincioșii care au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș în primele patru zile din Postul Paștilor, participând la sfintele slujbe săvârșite de Preasfințitul
Resfințirea bisericii din filia Valea Barnii, judeţul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, în Duminica a 21-a după Rusalii, în mijlocul credincioșilor din filia Valea Barnii, Parohia Mogoș Cojocani, Protopopiatul Câmpeni, județul Alba. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
„Fiul lui Dumnezeu n-a venit pe pământ pentru păcătoși pentru ca să le aprobe păcatul. El a venit pentru păcătoși pentru ca ei să se îndrepte. Și numai aceia s-au bucurat de atenția Lui care s-au îndreptat. Fără mărturisirea greșelilor, nu este nici dezlegare eliberatoare și nici mântuire veșnică, căci Dumnezeu Se uită la inimă”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alin-Ionuț Gheorghiță a fost hirotonit diacon de ierarhul locului. La finalul slujbei, preotul paroh Adrian Napău, de la Parohia Mogoș Cojocani, a fost hirotesit sachelar. De asemenea, cei care au susţinut lucrările la locaşul de cult au primit diplome de cinstire.



.jpg)
