După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Resfinţirea bisericii parohiei Pradaiş
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi astăzi Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Pradaiş, Protopopiatul Sascut. Sfântul lăcaş, ale cărui origini urcă spre începutul veacului al XIX-lea, a beneficiat în ultimul an de numeroase lucrări de renovare şi restaurare, care au redat bisericii frumuseţea de altă dată. "În ultimul an au fost realizate mai multe lucrări de reabilitare, sub coordonarea părintelui paroh Constantin Păunoiu. S-a placat biserica cu rigips şi s-a pictat interiorul. A fost montat mobilier nou, gresie şi s-a construit o turlă nouă şi un un gard împrejmuitor. În demersul său, părintele paroh Constantin Păunoiu a fost susţinut atât de credincioşii zonei, cât şi de primăria comunei Huruieşti", a declarat, pentru Radio TRINITAS, pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)



.jpg)
