În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Resfințirea Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Tiocu de Jos
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit, sâmbătă, 6 iulie, slujba de resfințire a bisericii parohiale, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, edificată în anii 1937-1938, din Tiocu de Jos, județul Cluj. Înfrumusețat și restaurat în ultima perioadă, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.
În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la faptele milei creștine, în cadrul căruia a afirmat că „pe Domnul Hristos Îl întâlnim în cei mai mici frați ai Săi”. Ierarhul a subliniat importanța empatizării cu cei aflați în nevoie, precum și necesitatea dezvoltării capacității de a vedea în absolut fiecare om chipul lui Dumnezeu.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ivan Mihai, pe seama Parohiei Bădeni, Protopopiatul Turda. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Eufonia”, coordonat de arhid. Cristian Deneș. La chinonic, Corala „Armonia” din Bonțida, coordonată de Augustin Moldovan, a interpretat pricesne.
Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Ioan Zosin Jula. Au mai primit distincţii din partea ierarhului primarul comunei Cornești, Cornel Vasile Chifor, Ștefan Mișca, Lucian Oros, Gavril Rus, Consiliul și Comitetul parohial și alți binefăcători. De asemenea, IPS Părinte Andrei i-a acordat lui Ioan-Silviu Vîrva, vicepreședintele Institutului Național de Statistică, cu rang de subsecretar de stat, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. La eveniment au luat parte autorități locale și centrale, numeroși credincioși și fii ai satului.



.jpg)
