Organizată în perioada 13-18 iulie 2026, sub genericul „Tăria credinței mele, frumusețea Ortodoxiei”, tabăra de vară de la Mărişel, judeţul Cluj, reunește aproximativ 70 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din mai multe județe ale țării, alături de o echipă de voluntari, între care se află și tineri din Franța, precum și doi preoți români care slujesc în Franța și în Statele Unite ale Americii.
„Rolul duhovnicului în viaţa adolescentului“
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ va avea loc astăzi, de la ora 15:00, conferinţa "Rolul duhovnicului în viaţa adolescentului". Prelegerea va fi susţinută de pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul seminarului, iar manifestarea va fi moderată de pr. Ciprian Iftime, spiritual în cadrul seminarului. "În cadrul conferinţei se va aborda această temă atât de importantă pentru adolescenţii de astăzi: rolul duhovnicului în viaţa sa şi relaţia pe care adolescentul trebuie să o aibă şi să o menţină cu acesta", a spus pr. Dan Ovidiu Cojan. După susţinerea prelegerii, Grupul "Imperialii" al Seminarului Teologic Ortodox din Piatra Neamţ va interpreta un buchet de cântări religioase specifice Postului Mare. Conferinţa are loc în cadrul unui parteneriat între Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ. Din luna noiembrie a anului 2010 cele două şcoli desfăşoară proiectul educaţional "Pacea, ca dar al comuniunii omului cu Dumnezeu", coordonat de pr. Ciprian Iftime şi prof. de religie Elena Baroi de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş". (C.C.)



.jpg)
