Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Rugăciune la începutul conferinței capelanilor militari ai statelor NATO
În perioada 6-10 februarie, țara noastră găzduiește cea de-a 34-a conferință internațională a coordonatorilor capelanilor militari din țările membre NATO și ale Parteneriatului pentru Pace. Evenimentul a fost deschis luni, 6 februarie, printr-o ceremonie religioasă oficiată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București.
Evenimentul anual găzduit în 2023 de România este organizat de Secția de asistență religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale în colaborare cu Comandamentul European al Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii. Tema conferinței din acest an este „Capelanul militar. Persoana și misiunea sa în contextul geopolitic și religios actual”.
Lucrările propriu-zise ale conferinței au fost deschise printr-un moment de rugăciune găzduit de biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București, la care au fost prezenți participanții la întrunirea internațională, precum și reprezentanți ai forțelor militare românești. În cadrul ceremonialului religios, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte părintele consilier patriarhal Ciprian-Ion Ioniță și preoți militari români, a oficiat o slujbă de Te Deum în limba engleză. În continuare, un preot militar al cultului romano-catolic și un pastor baptist din cadrul Secției de asistență religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale au rostit scurte rugăciuni de mulțumire.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul ne-a oferit detalii despre ediția din acest an a conferinței capelanilor militari, respectiv despre programul de desfășurare a lucrărilor întrunirii: „În această seară, în Biserica «Sfântul Mina» din incinta Brigăzii 30 Gardă a avut loc această rugăciune la care au participat toți delegații. Această conferință se desfășoară anual, fiecare țară membră a NATO sau a Parteneriatului pentru Pace găzduind această întrunire. Pentru 2023 a fost rândul României. Lucrările conferinței vor debuta la Palatul Patriarhiei, fiind prezentate lucrări de către profesori de la Facultatea de Teologie din București, dar și de către unii participanți din străinătate, după care vor fi câteva vizite”.
În încheierea evenimentului, corala Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Iosif” din București a interpretat o serie de cântece religioase, iar Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale a susținut un miniconcert de cântări religioase specifice acestei perioade, din slujba Duminicii Vameșului și a Fariseului și a Duminicii Fiului risipitor, precum și o serie de cântece patriotice.



.jpg)
