Proiectul educațional „Cu Dumnezeu în vers și slovă”, aflat la a IV-a ediție, inclus în Calendarul activităților educative municipale din Bucureşti, s-a desfășurat de-a lungul a șase luni, din decembrie 2025 până în iunie 2026, adunând laolaltă profesori coordonatori, reprezentanți a 57 de școli și licee și 430 de elevi. Luni, 8 iunie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală a avut loc premierea câştigătorilor.
Rugăciune pentru eroii neamului românesc, la Bacău
Câteva sute de băcăuani, alături de reprezentanţi ai Armatei Române, s-au adunat ieri în faţa monumentului eroilor din Cimitirul Central din Bacău, pentru a participa la serbarea Zilei Armatei Române. În prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului căzuţi la datorie pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.
"Am participat şi noi, în calitate de ierarh al locului, la ceremonia organizată potrivit tradiţiei în ziua de 25 octombrie, întru cinstirea eroilor care au căzut la datorie pentru apărarea valorilor naţionale, spirituale, şi pentru glia străbună. Ne-am adunat astăzi şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru că noi, cei care ne desfăşurăm activitatea sub arborele udat de jerfa străbunilor, de sângele lor, ne angajăm să adăugăm cărămida rânduită nouă la edificiul înaintaşilor. Bucuria a fost deplină pentru faptul că la acest moment au participat, pe lângă oficialităţi, şi credincioşii noştri, care nu sunt insensibili atunci când se organizează astfel de ceremonii. Aceasta însemnează că zilele consemnate pentru a sărbători eroii sau alte evenimente din viaţa naţiunii sunt trăite plenar de fiii Bisericii noastre. De aceea consider că prezenţa noastră a dat culoare şi bogăţie spirituală evenimentului", a declarat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. (Pr. Constantin Gherasim)



.jpg)
