Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciuni pentru bolnavi în întreaga Eparhie a Banatului Montan
Și bolnavii de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș au fost cercetați de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în cadrul proiectului eparhial dedicat Anului omagial al persoanelor vârstnice şi Anului comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericești (psalți), desfășurat în Episcopia Caransebeșului. Programul cuprinde săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, rugăciuni de dezlegare și binecuvântare pentru bolnavi, în special persoane vârstnice, în spitalele și așezămintele sociale din cuprinsul Eparhiei Banatului Montan.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a mers miercuri, 22 martie, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și a săvârșit Taina Sfântului Maslu împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pentru tămăduirea celor ce sunt internați aici, în special persoane vârstnice, dar și pentru sănătatea sufletească și trupească a medicilor, asistenților, infirmierilor și a tuturor ostenitorilor ce își desfășoară activitatea în această unitate sanitară. Pe lângă rugăciuni ierarhul le-a transmis celor prezenți și un cuvânt de mângâiere. Chiriarhul locului le-a dăruit la final tuturor cărți de rugăciune, iconițe, dar și Noul Testament, acatistiere, catehisme și alte cărți ziditoare de suflet. De asemenea, preoții slujitori au mers în saloane și au uns cu untdelemn sfințit pe bolnavii care nu au avut posibilitatea, din cauza neputințelor, să ia parte la Taina Sfântului Maslu.
„Deși avem în incinta acestui spital o biserică închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, totuși, am ales ca Taina Sfântului Maslu să o săvârșim în spital, în mijlocul pacienților, mergând pe secții la căpătâiul fiecărui bolnav și ungându-i pe fiecare cu untdelemn sfințit, astfel încât rugăciunea să fie cât mai aproape de cel bolnav și bineînțeles și prezența fizică să fie una pe măsură. Este foarte important ca medicii și preoții să meargă braț la braț într-un spital și să fim aproape sufletește, dar și fizic, de cei care se află în suferință. Dacă medicii le recomandă pacienților un tratament, medicamente, noi preoții suntem datori să le oferim credincioșilor noștri bolnavi, aflați în suferință, medicamente sufletești, un tratament spiritual, iar Taina Sfântului Maslu se oficiază în mod special pentru cei bolnavi, pentru cei aflați pe patul de suferință”, a subliniat ierarhul.
Tot miercuri, în alte 9 unități medicale și social-filantropice au săvârșit sfinte slujbe și au dăruit cărți de rugăciune și iconițe părinții consilieri, inspectori și protopopi, împreună cu ceilalți clerici din Episcopia Caransebeșului. Prin această acțiune au fost cercetate până în prezent 29 de unități medicale, așezăminte pentru persoane vârstnice, dar și centre de plasament din județul Caraș-Severin.