Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Rugăciuni pentru copiii rromi decedaţi în Italia
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei deplânge moartea în condiţii tragice, la Roma, a celor patru copii de origine rromă, informează Biroul de Presă al Episcopiei Italiei.
"Dorim ca, în numele celor 150 de comunităţi monastice şi parohiale ortodoxe româneşti de pe pământul Italiei, să exprimăm profundul nostru regret pentru decesul copiilor Raul, Fernando, Patrizia şi Sabatino care se aflau în campusul ilegal de pe Appia Nuova. La toate altarele de slujire din mănăstirile, parohiile şi paraclisele din cuprinsul episcopiei se vor pomeni cei patru prunci decedaţi şi se vor face rugăciuni pentru mângâierea şi întărirea familiilor îndoliate", se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Italiei
Episcopia se adaugă Ambasadei României în Italia, Consulatului României la Roma şi Primăriei Romei, contribuind cu transportul în România a celor 14 dintre membrii familiilor îndoliate pentru a le permite să participe la înmormântarea celor 4 copii
Dumnezeu, pe cei adormiţi, să-i numere în ceata îngerilor Săi, iar pe cei rămaşi, să-i mângâie cu harul Său! Veșnica pomenire, robilor lui Dumnezeu: Raul, Fernando, Patrizia și Sabatino!



.jpg)
