În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
S-a deschis singurul centru din ţară pentru tratamentul complet al glaucomului
La începutul acestei săptămâni, la Brăila a fost inaugurat unicul centru de tratament complet al glaucomului din ţară, amenajat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, o investiţie în valoare de peste 200 mii de euro. Prezent la eveniment, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Glaucom, Gabriel Ştefan, a declarat că înfiinţarea acestui centru reprezintă "un punct de răscruce între Bucureşti şi Iaşi, un punct important în asigurarea actului medical", având şanse mari să ajungă un centru zonal de excelenţă. Centrul este dotat cu aparatură laser pentru tratamentul chirurgical, dar şi cu instrumente medicale de ultimă generaţie pentru depistarea altor boli din câmpul vizual. Pacienţii care vin cu trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist pot beneficia, în regim gratuit, de serviciile acestui centru, decontarea cheltuielilor fiind făcută de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar aceleaşi servicii pot fi oferite contra cost şi altor persoane, indiferent dacă sunt din Brăila sau din alte judeţe ale ţării. (Otilia Bălinişteanu)