Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
S-au prelungit înscrierile la Conferinţa naţională „Text şi discurs religios“
Înscrierile pentru cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Naţionale "Text şi discurs religios" continuă până pe data de 25 octombrie, la adresa de e-mail cntdreligios@gmail.com. Ca şi în anii precedenţi, conferinţa va cuprinde trei secţiuni, respectiv "Traducerea textului sacru", "Retorica discursului religios", "Literatura şi sacrul", coordonatele esenţiale fiind: sincronie-diacronie; scriere-oralitate; traducere-compunere originală. Conferinţele de plen vor fi susţinute de către prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, prof. univ. dr. Vasile Ţâra şi prof. univ. dr. Martin-Dietrich Glessgen (Zürich). Ediţia a IV-a a Conferinţei Naţionale "Text şi discurs religios" se va desfăşura la Iaşi, în zilele de 10, 11 şi 12 noiembrie 2011.






.jpg)
