În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Săptămâna de rugăciune pentru unitate s-a încheiat
▲ Creştinii din întreaga lume, de diferite confesiuni, s-au rugat împreună pentru pace, unitate şi prosperitate ▲ S-au organizat slujbe ecumenice, la care au participat clerici, credincioşi şi oficialităţi aparţinând diferitelor comunităţi creştine ▲
Ieri s-a încheiat săptămâna de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor. Tradiţia ca Bisericile creştine din întreaga lume să organizeze în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 - 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştinilor datează de o sută de ani. Tema de anul acesta a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a fost inspirată de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat“ (I Tesaloniceni 5, 17). În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a încheiat aseară cu o slujbă comună la Catedrala patriarhală. Slujba a fost oficiată de reprezentanţii Patriarhiei Române, Parohiei Ortodoxe Bulgare, Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bisericilor Greco-Catolică, Reformată, Armeană, Evanghelică Luterană şi Sinodo-Prezbiteriană din Bucureşti, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Au participat credincioşi de diferite confesiuni creştine, profesori de teologie, studenţi, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. În numele Bisericilor invitate a adresat un cuvânt IPS Arhiepiscop Ioan Robu, iar cuvântul de mulţumire din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost rostit de PF Părinte Patriarh Daniel. Ultima seară de rugăciune comună În seara zilei de 24 ianuarie 2008, la Biserica Armeană din Bucureşti, s-a desfăşurat programul celei de a şaptea zi din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Printre cei prezenţi s-au aflat înalţi slujitori ai Bisericilor: Armeană, Romano-Catolică, Luterană, Reformată-Calvină, Greco-Catolică, Anglicană, precum şi personalităţi marcante din sfera politică şi culturală a României. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Într-un cadru solemn deosebit s-a rostit câte o rugăciune din partea reprezentantului fiecărei Biserici participante. În cuvântul său, PS Episcop Varsanufie a subliniat necesitatea unei acţiuni comune a Bisericilor pentru a se putea depăşi crizele cotidiene. La Iaşi, ultima slujbă ecumenică din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a avut loc aseară de la ora 17.00 la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Galata, participând clerici şi credincioşi catolici şi ortodocşi. La Sibiu, slujba ecumenică de aseară a fost oficiată în Catedrala evanghelică lutherană, iar cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.