În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoare istorică în localitatea Straja din Bucovina
Ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului a adus bucurii duhovnicești tuturor celor prezenți duminică, 1 octombrie, în Parohia Straja II, județul Suceava.
În mijlocul credincioșilor și al pelerinilor s-au aflat, cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. După ce s-au închinat la un fragment din lemnul Sfintei Cruci, adus din Mitropolia Demetriadei, Grecia, ierarhii au sfințit paraclisul aflat la demisolul bisericii Parohiei Straja II, ca urmare a finalizării lucrărilor de amenajare desfășurate în ultimii ani.
În continuare, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult, Episcopul Daciei Felix a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu ceilalți doi ierarhi, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Între cei prezenți s-au numărat arhim. Nectarie Yfantidis, starețul Mănăstirii Ano Xenia din Volos, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, precum și slujitori ai sfintelor altare ale unor parohii din împrejurimi, și pr. Constantin Oprea, paroh și consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, teologul Sebastian Maruseac a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
A urmat oferirea distincțiilor de vrednicie, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, binefăcătorilor și ctitorilor. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat Ordinul „Crucea Bucovinei” și Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” fiilor satului care au ajutat parohia.
La final, părintele paroh Constantin Oprea le-a dăruit ierarhilor prezenți și oaspetelui din Grecia, din partea tuturor credincioșilor parohiei, câte o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul, un prosop tradițional brodat și câte un ou de struț încondeiat și pictat cu Acoperământul Maicii Domnului.