La Mănăstirea Stelea din orașul Târgoviște a fost vernisată luni, 16 decembrie, o expoziție dedicată împlinirii a 25 de ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon ca Arhiepiscop al
Sărbătoare la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Cluj-Napoca
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor a sărbătorit duminică, 7 august, 22 de ani de la punerea pietrei de temelie și 20 de ani de slujire în lăcașul de cult. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat demisolul bisericii, unde a fost amenajat un centru cultural, apoi a binecuvântat lumânărarul și Altarul de vară. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Diana Boca. La final a fost săvârșită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcopul Vasile Someșanul, pentru fostul paroh, pr. Ioan Sâncrăian, și pentru ctitorii bisericii. Binefăcătorii au primit distincții și diplome.
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, PS Părinte Episcop Benedict Bistriţeanul a săvârşit Sfânta Liturghie la mănăstirea de la Ilva Mare, Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului. La final a fost săvârșită slujba Parastasului de obște. Stareţa mănăstirii este stavrofora Hristofora Marinca, iar duhovnic este protos. Daniil Ureche.