La Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Sălişte, judeţul Sibiu, la sărbătoarea Acoperământului Maici Domnului şi cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către protopopul de Sălişte, Ioan Ciocan, iar în soborul de preoţi s-au mai aflat parohul Ioan Sas, pr. Nicoale Bădilă şi pr. Florin Radu. După săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele Ioan Ciocan a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a adus mulţumire lui Dumnezeu Întreit în Persoane şi Maicii Domnului, apoi a adus un cuvânt de mângâiere persoanelor în vârstă care au participat la Sfânta Liturghie. De asemenea, pr. Ioan Ciocan a felicitat conducerea spitalului şi a primăriei pentru purtarea de grijă a persoanelor asistate în această unitate. Momentele festive au continuat cu împărţirea darurilor şi a iconiţelor oferite din partea Protopopiatului Sălişte şi a Primăriei Sălişte celor 80 de persoane aflate în grija căminului-spital. Au rostit cuvinte de mulţumire directorul unităţii medicale, dr. Ioan Chera, şi parohul Ioan Sas, iar primarul Horaţiu Dumitru Răcuciu i-afelicitat pe toţi cei prezenţi. (Pr. Florin Radu)