După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoare la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, judeţul Mureş
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, în prezența a numeroși credincioși pelerini, în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, „a Tuturor Sfinților”, cu ocazia hramului.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a spus: „Credincioșii care sunt cu Hristos aici vor fi cu Hristos și dincolo, în veșnicie, și cei ce-L mărturisesc pe El printr-o adevărată viață creștinească vor fi răsplătiți, precum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi. Închipuiește-ți că, într-o zi, Iisus te va îmbrățișa și va mărturisi înaintea îngerilor Săi din cer că tu ești al Său. El a promis că Se va lepăda de cei ce s-au lepădat de El și că-i va mărturisi înaintea Tatălui Său pe cei ce L-au mărturisit pe El, adică au făcut voia Lui. Știind acestea, se cuvine să-L mărturisim pe Domnul prin viața și faptele noastre, din clipa de acum și până în ceasul morții noastre”.
Mănăstirea de la Cașva a fost atestată documentar în anul 1473, când a fost consemnată refugierea în acest loc a mai multor monahi din Moldova. Mănăstirea a fost distrusă la 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. La 18 martie 1994, a fost așezată piatra de temelie a noului lăcaș. La Altarul bisericii mănăstirii de la Cașva slujește protosinghelul Ilie Pop.



.jpg)
