Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoare pentru românii ortodocși din Istanbul

Sărbătoare pentru românii ortodocși din Istanbul

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 12 Mai 2016

Biserica „Sfânta Muceniţă Paraskevi”–Prikydiu, ctitorie brâncovenească din cartierul Hasköy, Istanbul, şi-a serbat în Duminica Tomii cel de-al doilea hram, pe Sfânta Neomartiră Arghira, ale cărei sfinte moaște se găsesc la această biserică. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gennadios de Sassima alături de un sobor de preoți greci și români.
Al doilea hram al sfântului locaș, Sfânta Neomartiră Arghira, pomenită la 30 aprilie, a căzut anul acesta în Sfânta și Marea Sâmbătă, astfel slujba de cinstire a sfintei a fost mutată în Duminica Sfântului Apostol Toma. „Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în limbile greacă şi română de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gennadios de Sassima, alături de un sobor de preoți greci și români. La acest moment de alese trăiri duhovnicești au participat credincioşi greci şi români. La Sfânta Liturghie a fost prezent și Excelenţa Sa Anton Niculae, reprezentant al Consulatului General al României la Istanbul”, ne-a declarat pr. dr. Sergiu-Marcel Vlad, parohul Bisericii „Sfânta Muceniţă Paraskevi”-Prikydiu din Istanbul.

La finalul slujbei, în semn de recunoaștere a activității misionare desfăşurate în Turcia, pentru vrednicie, credință și devotament față de Biserică, din încredinţarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gennadios de Sassima i-a dăruit pr. paroh Sergiu-Marcel Vlad Crucea Patriarhală.

A urmat apoi, în trapeza Comunităţii Ortodoxe Române, o agapă cu mâncăruri tradiționale românești specifice sărbătorii pascale.

Sfânta Arghira, originară din Prusia Bitiniei, orașul Bursa din Turcia, a fost martirizată la 30 aprilie 1735, în orașul Istanbul. Sfintele sale moaște se găsesc în incinta bisericii, care este locaș de cult pentru românii din Istanbul.

Istoria Bisericii „Sfânta Muceniţă Paraskevi”-Prikydiu a fost de câteva ori întreruptă din cauza cutremurelor, între secolul al 6-lea și până la sfârşitul secolului al 17-lea. Cea mai veche dintre pisaniile bisericii actuale este aşezată deasupra intrării de la răsărit, de lângă arca Sfântului Altar, şi ne mărturiseşte că este ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu: „Biserica aceasta a purtătoarei de biruinţă Sfânta Muceniţă Paraskevi s-a ridicat cu cheltuiala Prealuminatului Domn al Ungrovlahiei, Constantin Basarab Brâncoveanu, la anul 1692“.