Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea hramului Mănăstirii Stâna de Vale
De prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Stâna de Vale, care şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, potrivit prevederilor statutare, chiriarhul Oradiei a prezidat şi sinaxa stareţilor, stareţelor şi egumenilor aşezămintelor monahale din eparhie.
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, săvârşită de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi în biserica mare a mănăstirii, PS Sofronie l-a hirotonit pe monahul Cleopa Feraru întru ierodiacon şi pe ierodiaconul Sava Sacala întru ieromonah, ambii pe seama Mănăstirii Stâna de Vale. Noul hirotonit întru ieromonah a fost hirotesit şi duhovnic. În timpul împărtăşirii soborului slujitor, pr. protosinghel Dometie Piţiş, egumenul Schitului "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Valea lui Mihai, a rostit omilia cu titlul "Apostolatul social al monahismului". După otpustul Sfintei Liturghii, ieromonah Visarion Tuderici, egumenul Schitului "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" de la Huta, a prezentat conferinţa cu tema "Monahismul - actualizare şi împlinire a Sfântului Botez pentru cei chemaţi de Dumnezeu la această slujire. Paralelă între rânduiala Sfântului Botez şi rânduiala Tunderii în monahism". În cuvântul de învăţătură, PS Sofronie a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, dar şi despre misiunea sfântă pe care aşezămintele monahale din Eparhia Oradiei o au în viaţa Bisericii Ortodoxe din această parte a ţării: "Ne bucurăm pentru că am ales să desfăşurăm lucrările sinaxei stareţilor, stareţelor şi egumenilor din sfânta noastră episcopie, pentru prima oară aici, la Mănăstirea Stâna de Vale, la prăznuirea hramului acestui aşezământ". "În aceste vremuri tulburi avem nevoie de multă unitate, de multă rugăciune, de multă putere duhovnicească în lupta cu păcatul şi cu patimile, ca să putem face faţă tuturor provocărilor ce vin în calea noastră. Iar Sfânta Liturghie de astăzi a fost o manifestare văzută a unităţii noastre sfinte, a rugăciunii şi a încrederii pe care ne-o punem în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu", a mai spus PS Sofronie. Sinaxă în Episcopia Oradiei În cadrul lucrărilor sinaxei desfăşurate în trapeza mănăstirii, pr. arhimandrit dr. Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, a rostit comunicarea cu tema "Rugăciune neîntreruptă pe Crişuri şi pe Mureş. Scurtă prezentare istorică a vieţii monahale ortodoxe din Crişana". S-au analizat, apoi, probleme specifice de ordin duhovnicesc şi administrativ, în scopul îmbunătăţirii vieţii şi disciplinei monahale. În cuprinsul Episcopiei Oradiei funcţionează două mănăstiri de călugări şi trei mănăstiri de călugăriţe. Cea mai veche chinovie de monahi din eparhie este Mănăstirea Izbuc, de care depind schiturile de monahi "Sfinţii Împăraţi" Barajul Leşu, "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" Valea lui Mihai, "Schimbarea la Faţă" Vârtop şi "Sfântul Ştefan" Urseşti. De Mănăstirea Stâna de Vale ţine schitul de la Huta, iar în subordinea directă a Centrului Eparhial sunt schiturile "Sfântul Ioan Botezătorul" din Oradea şi "Sfinţii Arhangheli" din Băile Felix, ambele de călugări. Cea mai mare mănăstire de maici din vestul ţării, "Sfânta Cruce" din Oradea, cu optzeci de vieţuitoare, are în subordine schiturile "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" Poiana Florilor şi "Sfânta Ecaterina" din Inand. În Eparhia Oradiei vieţuiesc 40 de călugări şi 100 de călugăriţe, în total 140 de vieţuitori.