În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în municipiul Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit joi, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. În ajun, credincioșii gălățeni au participat la o procesiune cu racla ce adăpostește un fragment din lemnul Sfintei Cruci, adusă de la Reședința Arhiepiscopală, unde se află în patrimoniul sacru, la Parohia „Sfânta Cruce” din municipiu. După săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litia, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat contextul istoric al acestei sărbători și a subliniat puterea rugăciunii, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
În ziua sărbătorii, racla cu fragmentul din Sfânta Cruce a fost din nou purtată în procesiune de la Reședința Arhiepiscopală la Catedrala „Sfântul Apostol Andrei”, urmând rânduiala specială a scoaterii Sfintei Cruci spre închinare.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a vorbit despre darurile duhovnicești ale Sfintei Cruci și folosul cinstirii acesteia: „Sărbătoarea Înălțării Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci este biruinţa Împăratului smerit, biruitor, blând şi vindecător, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a făcut din cruce Altar şi din Sfintele Lui Pătimiri a întemeiat Biserica, Botezul şi Taina Sfintei Euharistii şi a comuniunii. Prin purtarea de către El a suferinţelor şi durerilor întregii omeniri, ne-a dăruit nouă har şi putere, iar Sfânta Cruce, armă nevăzută, atotbiruitoare asupra duhurilor nevăzute, este pentru fiecare dintre noi, prin Domnul Hristos, biruinţă, temelie, viaţă şi puterea de purtare cu demnitate a crucilor personale”.
În contextul derulării la început de an şcolar a programului eparhial de sprijinire a copiilor cu posibilităţi materiale reduse, cu prilejul hramului parohiei gălățene „Sfânta Cruce”, au fost oferite ghiozdane pentru 10 copii de la Centrul social „Casa Tudor” din Galați. Această acţiune social-filantropică se înscrie în programul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin care 3.500 de copii nevoiași sunt ajutaţi pentru a avea cele necesare studiului în noul an şcolar. De asemenea, aproximativ 180 de persoane nevoiașe din municipiul Galaţi au primit prin grija Consiliului şi Comitetului parohial o masă caldă şi alimente neperisabile.