Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Maica Domnului prăznuită cu evlavie la Suceava
La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”-Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
La momentul rânduit, diaconul Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial în cadrul Sectorului Editură și Tipografie, a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Arhiepiscopale.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preoții Constantin Ciprian Blaga și Dumitru Daniel Lazăr au fost hirotesiți iconomi stavrofori.
În continuare, arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a citit mesajul pastoral transmis de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a evidențiat câteva aspecte referitoare la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și i-a îndemnat pe cei prezenți să dăruiască din recolta dobândită și celor aflați în nevoie.
După-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de preoți, au săvârșit Taina Sfântului Maslu și au citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate.