Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Sărbătoarea jurnaliștilor Patriarhiei Române
Sărbătoarea Sfintei Treimi reprezintă un moment cu însemnătate specială pentru Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care în această zi şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ostenitori ai Centrului de Presă, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni de laudă şi de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra ostenitorilor, colaboratorilor şi beneficiarilor componentelor Centrului de Presă al Patriarhiei Române: Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS TV, Publicaţiile „LUMINA”, Agenţia de știri BASILICA şi Biroul de presă şi relaţii publice al Patriarhiei Române. La final, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a dat citire cuvântului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: „Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române - 15 ani de vestire a binecuvântării Preasfintei Treimi”.



.jpg)
