Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Meletie în București
Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, a fost sărbătorit ieri, 12 februarie, în București. Membrii comunității surzilor și-au cinstit ocrotitorul participând la Sfânta Liturghie săvârșită în limbaj mimico-gestual în Biserica Scaune din Protoieria Sector 3 Capitală de un sobor de preoți de caritate. Au fost prezente persoane cu deficiențe de auz și de vorbire din București, Alexandria, Pitești și Brăila.
Sărbătoarea ocrotitorului comunității a fost precedată de un pelerinaj la Locurile Sfinte, după cum a declarat pentru TRINITAS TV părintele Eugen Bucur, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor: „Activitățile pe care le desfășurăm în cadrul acestei comunități sunt multiple din punct de vedere social, educațional și cultural. Ne-am întors de la Locurile Sfinte, unde am fost într-un pelerinaj pe urmele pașilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o călătorie de suflet pentru persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire. Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat această călătorie care sperăm că reprezintă o lumină pentru cei care suferă și sunt în nevoi. Preoții care slujesc în această comunitate doresc să aducă o speranță celor care sunt întristați, însingurați sau nu se pot deplasa. Activități culturale avem și cu tinerii înscriși la școlile speciale, pe care prin cateheze dorim să-i aducem mai aproape, în sânul Bisericii Ortodoxe, ca să-L cunoască pe Domnul Hristos, Mântuitorul lumii”.
Despre grija Bisericii Ortodoxe Române față de persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire a vorbit părintele Mirel Ilie, preotul acestei comunități din București: „Biserica Ortodoxă Română este singura Biserică Ortodoxă care la nivel național, chiar și pentru diasporă, s-a preocupat de slujirea în limbaj mimico-gestual. Bucureștiul este una dintre comunitățile cele mai vechi cu slujire în limbaj mimico-gestual. Foarte multe semne au fost adăugate la bagajul de semne pe care surzii îl aveau, deoarece din punct de vedere liturgic nu existau semne specifice. În felul acesta, Biserica Ortodoxă a adus o contribuție majoră, încât în momentul de față, persoanele deficiente de auz și vorbire pot înțelege Sfânta Liturghie așa cum o înțelege orice credincios care merge la biserică”.