La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Sărbătoarea Sfintei Parascheva
Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire comună pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Având în vedere că 2009 este, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare“, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care vor fi aduse de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în perioada 10-15 octombrie 2009, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2009, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pe o scenă special amenajată. Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. (Biroul de Presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei) *** Programul hramului „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ de la Iaşi, 10-15 octombrie 2009 Sâmbătă, 10 octombrie: - 07:00-8:00 - Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, apoi scoaterea în procesiune a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva: înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt“, apoi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei mitropolitane, pentru închinare; - 08:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); - 10:00 - Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ - vernisajul expoziţiei de fotografie ortodoxă ORTHPHOTO. Expoziţia va fi găzduită la Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, în perioada 10-15 octombrie 2009. Duminică, 11 octombrie: - 8:30 - Slujba de resfinţire a bisericii vechi de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi; - 10:30 - Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu; - 9:30-12:00 - Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană; - 17:30 - Concertul Coralei „Gavriil Musicescu“, la Catedrala mitropolitană; - 19:00-20:30 - Pelerinajul Calea sfinţilor, cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe traseul tradiţional (Catedrală, str. Sfântul Andrei, str. Palat, Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc, Catedrală); Întâlnirea sfinţilor - pe platoul din faţa Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc, unde vor aştepta moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare; Continuarea pelerinajului până la Catedrala mitropolitană şi depunerea sfintelor moaşte spre închinare; - 21:00-01:00 - Slujbă de Priveghere (în Catedrala mitropolitană). Luni, 12 octombrie: - 07:30-8:00 - Citirea Acatistului Sfântului Ierarh Vasile cel Mare; - 08:00-11:30 - Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); - 11:30 - Sfinţirea apei (Agheazma mică) şi Sfântul Maslu, în curtea Mitropoliei, lângă Biblioteca Ecumenică; - 19:30-21:00 - Concert de muzică bizantină - Corul Byzantion (în Catedrala mitropolitană); - 21:00-01:00 - Slujba de Priveghere în cinstea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi (Vecernia, Litia şi Utrenia - în Catedrala mitropolitană). Marţi, 13 octombrie: - 07:00-11:00 - Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); - 16:30 - Sfinţirea Grădiniţei „Buna Vestire“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de pe str. Gavriil Musicescu, nr. 12; - 17:30-20:30 - Concursul coral „Tineri lăudaţi pe Domnul“, ediţia a VI-a (în Catedrala mitropolitană); - 21:00-03:00 – Slujba de Priveghere a Sfintei Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie - în Catedrala mitropolitană). Miercuri, 14 octombrie: - 07:00 - Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala mitropolitană); - 09:00-13:00 - Sfânta Liturghie (pe podiumul de la intrarea în Catedrala mitropolitană); - 18:00 - Concertul coralei Apostolii a preoţilor din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 (în Catedrala mitropolitană); - 18:30-22:00 - Slujba de Priveghere a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (Vecernia, Litia şi Utrenia - în Catedrala mitropolitană). Joi, 15 octombrie: - 07:00-11:30 - Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); - 12:00 - Binecuvântarea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi (în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi). Momentul va fi urmat de lansarea volumului „«Povesteşte ce a făcut Sfântul pentru tine... ». Viaţa şi minunile Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului“, în prezenţa autorului, arhim. Dionisios Anthopoulos din Grecia; - 16:00-18:00 - Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala mitropolitană).