Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sărbătoarea Sfintei Parascheva la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Pomenirea Sfintei Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a fost sărbătorită în chip deosebit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Credincioșii au avut bucuria de a participa la slujbele închinate acesteia încă din ziua de 13 octombrie când, începând cu ora 21:00, a fost oficiată slujba Privegherii. La miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de numeroși preoți și diaconi, în paraclisul închinat Sfântului Ioan cel Nou.
Cu acest prilej, veșmântul Sfintei Parascheva a fost așezat spre închinare în paraclisul mănăstirii, lângă racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu”.
La momentul rânduit, teologul Pavel Chiriac, secretar în cadrul Sectorului misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial Suceava, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
În cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, postat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au fost evidențiate cele mai importante aspecte legate de viața, minunile și moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.



.jpg)
