Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat astăzi, 25 mai 2026, prima sesiune a Conferinței pastoral-misionare de primăvară la care au participat clericii din București și din județul Ilfov. Întrunirea s-a desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București și a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit în deschidere cuvântul intitulat „Familia creștină - Biserica de acasă şi prima şcoală a credinţei şi a iubirii darnice”.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli la Paraclisul mitropolitan din Chișinău
Luni, 21 noiembrie 2022, credincioșii din Basarabia care țin sărbătorile după calendarul neîndreptat i‑au cinstit pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul mitropolitan din Chișinău, înconjurat de un sobor de slujitori.
La momentul rânduit, după citirea pasajului, părintele arhidiacon Constantin Olariu a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat însemnătatea acestei zile și a explicat înțelesul duhovnicesc al trimiterii îngerilor pe Pământ, în săvârșirea lucrării de mesageri ai lui Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru i-a felicitat pe toți credincioșii care poartă numele Sfinților Arhangheli și i‑a îndemnat să‑i cinstească pe îngeri ca pe unii care văd pururea fața lui Dumnezeu și mijlocesc pentru fiecare om cu stăruitoare rugăciune înaintea Tronului ceresc.



.jpg)
