Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Sărbătorirea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a fost miercuri, 26 iulie, în zi de sărbătoare, întrucât a fost prăznuit unul dintre ocrotitorii eparhiei, şi anume Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Astfel, la Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, unde se păstrează racla cu moaştele sfântului cuvios, în Altarul de vară a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul arhiepiscopiei a prezentat pe scurt viața și nevoințele sfântului cuvios, amintind de marea bucurie a muscelenilor de a-l avea atât de aproape pe tainicul rugător din Valea Chiliilor.
În aceeaşi zi, mulţi credincioşi argeşeni şi pelerini din diferite părţi ale ţării au participat şi la slujbele oficiate la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, aflată pe Valea Dâmboviţei, unde sfântul cuvios a sihăstrit într-o peşteră.
Din 20 ianuarie 2013, moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel au fost mutate de la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă la Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, însă fragmente din sfintele sale moaşte au rămas spre închinare şi la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.