După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătorirea Sfântului Mucenic Trifon în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Trifon reprezintă în fiecare an un prilej de bucurie duhovnicească pentru obştea mănăstirii aflate sub ocrotirea sfântului, din judeţul Galaţi. Vineri, 1 februarie, după oficierea Sfintei Liturghii din ziua hramului de către un sobor de ieromonahi a fost săvârşită după tradiție slujba de sfinţire a apei.
În continuare, în livada din imediata vecinătate a mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a fost citită rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon.
La slujbă, alături de obştea monahală, au participat şi ostenitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, precum şi credincioşi din parohiile învecinate. În cuvântul adresat celor prezenţi la acest eveniment, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Trifon, o viaţă de mare propovăduitor şi apărător al credinţei creştine, precum şi despre sfârşitul mucenicesc pe care acest sfânt al Bisericii l-a primit. „La începutul lunii februarie cinstim, pe lângă Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas, pe Sfântul Mucenic Trifon, care, în tradiţia, în învăţătura şi în viaţa liturgică ale sfintei noastre Biserici, este, pe de o parte, mare propovăduitor şi mare mucenic pentru apărarea sfintei şi dreptei credinţe, iar pe de altă parte este considerat, în special de către lucrătorii pământului, ocrotitorul viilor, al livezilor şi al grădinilor”, a spus ierarhul.
La final, chiriarhul Dunării de Jos a invitat pe toţi credincioşii prezenţi la tradiţionala agapă frăţească.
Mănăstirea „Sfântul Mucenic Trifon” de pe raza comunei Şendreni, din judeţul Galaţi, se află într-o zonă care reprezintă un important punct de susţinere a operei filantropice a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin dezvoltarea unor activităţi agricole sistematice.



.jpg)
