Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Scenetă anti-bullying compusăși jucată de tinerii din Făgăraș
Tinerii Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu din Făgăraș” au compus și pus în scenă un episod din viața unui copil hărțuit în școală. Scopul lor a fost de a atrage atenția asupra acestui fenomen din școli, de a-i încuraja pe copii să nu accepte abuzurile din partea colegilor și de a-i conștientiza pe părinți asupra importanței sprijinului lor.
Acțiunea lor face parte din proiectul „Împreună suntem o Familie puternică”, implementat de Biserica Brâncoveanu din Făgăraș, care are ca obiectiv întărirea relațiilor dintre părinți și copii și sprijinirea familiilor aflate în dificultate.
Tinerii au interpretat sceneta în fața copiilor de la Clubul copiilor brâncoveni și a părinților lor, precum și în două clase din Colegiul Național „Radu Negru”. Pe lângă vizionarea piesei, copiii au fost implicați și în diverse activități interactive. Sceneta „Puterea familiei” a fost compusă de Cezara Grozavu, Nicoleta Strugari și Eliza Dodea, iar din distribuție fac parte: Eliza Dodea, Alex Trif, Maria Streza, Cristina Budina, Sebastian Cimpoer, Darius Constantinescu, Cezara Grozavu și Andrei Streza.



.jpg)
