După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Şcoala altfel“ la Seminarul Teologic „Dionisie Exiguul“
Seminarul Teologic "Sfântul Dionisie Exiguul" din Constanţa desfăşoară în această săptămână o serie de activităţi extracurriculare, reunite în programul "Şcoala altfel".
Astfel, astăzi, 2 aprilie, elevii seminarişti vor vizita Muzeul Militar, urmând apoi dezbaterea "Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină", în care vor fi reliefate aspecte istorice şi culturale ale relaţiei dintre Biserică şi Armată, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Mâine, 3 aprilie, la ora 12:00, în Sala Magna din cadrul Palatului arhiepiscopal, pr. Ionuţ Aştefănoaie va susţine conferinţa "Teroarea şi martirii din închisorile comuniste", manifestare la care este invitat să participe Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Reeditând gestul de anul trecut, miercuri, 4 aprilie, aproximativ 30 de elevi şi cadre didactice ale seminarului vor dona sânge, gestul lor voluntar venind în întâmpinarea necesităţii spitalelor de a realiza rezervele de sânge. Ultimul eveniment al săptămânii în care şcoala este altfel se va desfăşura joi, 5 aprilie, la ora 9:00, la Muzeul Marinei Române, unde este programat spectacolul literar-muzical "Judecata mieilor".



.jpg)
