În anul şcolar 2011-2012 continuă la Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza" proiectul "Şcoala Părinţilor", prin intermediul acestuia părinţii susţinând, prin participarea lor activă, activităţile care-i ajută să descopere avantajele unei bune colaborări între şcoală-familie-societate. Vineri, 25 noiembrie, părinţii au putut descoperi, cu ajutorul psihopedagogului Irina Sandu, ce fel de stil parental îi caracterizează, fiecare cu avantajele şi dezavantajele lui. "Părinţii care au fost prezenţi s-au dovedit receptivi şi interesaţi să participe de fiecare dată la astfel de activităţi, unde reuşesc să descopere şi alte metode de a-i mobiliza pe copiii lor, de a-i ambiţiona şi de a-i conduce spre succesul şcolar", a declarat prof. Cristina Bida.