Scrisoare deschisă către autorităţile religioase şi civile locale italiene

În duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a adresat preoţilor şi credincioşilor din eparhia pe care o păstoreşte un cuvânt pastoral prin care a propus să adreseze autorităţilor religioase şi civile locale o scrisoare deschisă pe care să o semneze cu toţii, în vederea atragerii atenţiei „în mod civilizat, celor care ne cunosc şi ne apreciază, că noi vrem să ducem mai departe bunul nume, pe care uneori atât de greu şi cu atâtea sacrificii l-am câştigat, neacceptând ca acesta să fie asociat cu persoane şi fapte care nu ne reprezintă“.

Propunerea PS Siluan vine ca urmare a acuzelor aduse tuturor românilor, fără deosebire, din cauza unor fapte necugetate săvârşite de unii concetăţeni de-ai noştri. „Ca urmare a acestei campanii de învinovăţire generalizată a comunităţii noastre româneşti de către unele canale de televiziune şi de către unele ziare, din cauza unor fapte necugetate săvârşite de concetăţeni de-ai noştri, ne vedem nevoiţi să ieşim din tăcerea resemnată în care ne-am obişnuit să fim până în prezent, ca unii care asumăm creştineşte chiar şi păcatele fraţilor noştri, şi să ne unim glasul spre a atrage atenţia în mod civilizat, celor care ne cunosc şi ne apreciază, că noi vrem să ducem mai departe bunul nume, pe care uneori atât de greu şi cu atâtea sacrificii l-am câştigat, neacceptând ca acesta să fie asociat cu persoane şi fapte care nu ne reprezintă“, a precizat Episcopul românilor ortodocşi din Italia.

În textul care urmează a fi înaintat autorităţilor italiene, românii precizează că, în aceste momente de încercare prin care trec, deşi nu se socotesc sfinţi, mărturisesc public întristarea şi indignarea, văzând că „numele de creştin şi de român este pătat şi călcat în picioare pentru greşelile câtorva dintre noi şi cerem tuturor celor care ne cunosc credinţa, omenia şi hărnicia să se alăture nouă în a promova adevărata imagine care ne caracterizează şi ne reprezintă. Ne desolidarizăm totodată de toate faptele nedemne de numele de creştin săvârşite pe pământul Italiei de conaţionali de-ai noştri, rugând pe Dumnezeu să îi ierte şi să-i întoarcă la calea Lui cea dreaptă şi mântuitoare şi să-i ferească de osânda cea veşnică ce se cuvine faptelor săvârşite de ei.“

Mulţumiri autorităţilor eclesiale, clerului şi credincioşilor italieni pentru sprijinul frăţesc

Românii adresează mulţumiri autorităţilor eclesiale, precum şi clerului şi tuturor credincioşilor italieni pentru tot sprijinul frăţesc acordat până în prezent şi pentru solidaritatea pe care totdeauna le-au manifestat faţă de ei, rugându-i să le manifeste şi de acum înainte, dând mărturie despre bunele raporturi dintre noi şi despre buna înţelegere care există între comunităţile noastre.

Credincioşii români mulţumesc, de asemenea, tuturor autorităţilor de stat provinciale şi regionale din Italia pentru toată susţinerea pe care mereu au acordat-o comunităţii române, cerându-le să o facă şi în aceste momente de încercare, în care pare că s-au uitat numeroasele lucruri pozitive pe care românii le-au împlinit. „În aceste momente dorim să ne exprimăm solidaritatea şi cu toţi fraţii şi surorile noastre care suferă în tăcere, fiind supuşi la tot felul de umilinţe şi abuzuri din partea celor pe care îi îngrijesc sau la care muncesc în Italia. Rugăm pe Dumnezeu să le dea tărie şi curaj, să le ajute să ajungă la limanul cel lin al împlinirii trupeşti şi sufleteşti, în pace şi bună înţelegere“, a mai arătat PS Siluan, propunând, de asemenea, „să subscriem cu toţii la o scrisoare deschisă a unui suflet românesc intitulată simbolic «Cara Italia», scrisoare în care fiecare dintre noi se poate recunoaşte, şi pe care să o facem cunoscută întregii opinii publice“.

„Rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute ca încercarea prin care trecem să se întoarcă întru folos personal şi obştesc şi să ne rânduiască o vreme a pregătirii înainte de Învierea Domnului plină de roade şi de împliniri duhovniceşti“, s-a adresat românilor din Italia, cu arhiereşti şi părinteşti binecuvântări, Preasfinţia Sa.

▲ „Ţi-am dat bogăţia materială ce vine din munca şi din priceperea mea“

Cara Italia,

Aceste rânduri surprind câteva frânturi dintr-o viaţă. O viaţă de om ca oricare altul, cu grijile şi cu bucuriile lui, aşa cum sunt milioane aici, în peninsulă.

Ceea ce mă face diferit de majoritatea cetăţenilor tăi este faptul că eu nu m-am născut la tine în casă. Sunt român şi am venit aici într-un moment din viaţa mea, când căutam o şansă mai bună ca să-mi împlinesc visele. Iar tu m-ai primit. M-ai lăsat să-mi găsesc locul şi să-mi construiesc o viaţă nouă, departe de familia şi de ţara mea, dar compensând cu promisiunea lucrurilor frumoase pe care le voi putea realiza aici. În schimb, ţi-am dat bogăţia materială ce vine din munca şi din priceperea mea - eu sunt unul dintre cei un milion de români care au ajutat economia Italiei să crească cu 1,2%; bogăţia mea umană, datorită căreia vieţile unor oameni sunt salvate zilnic de medici români în spitalele italiene, copiii italieni cresc îngrijiţi şi protejaţi de bone românce, bătrânii sunt ajutaţi de îngrijitori români, italienii de orice vârstă sau de orice fel au prieteni români; bogăţia mea culturală - datorită căreia artişti români creează, dansează, fac teatru, sculptează, cântă aici, în Italia, îmbogăţind, de fapt, nu numai o ţară, ci Umanitatea.

Cara Italia,

Întotdeauna am considerat că naţionalitatea mea nu numai că nu este un defect, ci este o sursă de mândrie. Ceea mă defineşte pe mine ca Om nu vine din paşaport, ci din ceea ce sunt eu şi îţi ofer ţie şi tuturor italienilor cu care intru în contact.

Sunt mâhnit, însă, în ultima vreme, pentru că, pentru unii, naţionalitatea română a devenit o problemă, apartenenţa la familia europeană nu contează, iar principiul generos de „umanitate“, la care cultura italiană a avut, de-a lungul secolelor, o contribuţie fundamentală, este uitat în favoarea unor criterii periculoase, precum cel de „rasă“ şi de „străin“. Aceste categorii sapă falii în societate şi creează duşmănii şi discriminare, încălcând astfel chiar spiritul şi litera Constituţiei italiene.

În 1990 erau doar aproximativ 6.000 de români în peninsulă. Deci, cei un milion de oameni care au venit aici din România în căutarea unei vieţi mai bune au făcut-o după ce au scăpat din temniţa unui regim autoritar dur. Certitudinea libertăţii şi a siguranţei pe care o dă individului un stat de drept a fost printre lucrurile care ne-au atras la tine. Dar statul de drept se fundamentează pe protejarea şi promovarea drepturilor civile politice, economice şi culturale, pe baza principiului nediscriminării.

Ce garanţie am eu acum, când barometrul urii mă face câteodată să îmi fie teamă să vorbesc româneşte pe stradă, că voi fi protejat de instituţiile tale, la a căror funcţionare contribui cu taxe şi cu impozite?

Ştiu ce drepturi am. Ştiu că dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva discriminării pentru toate persoanele este universal recunoscut. Ştiu şi documentele care mă protejează şi pe care le încalcă cei care mă atacă pentru că sunt român: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile civile şi politice şi drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnate de toate statele membre.

Dar cei care transpun aceste texte în viaţă sunt oamenii. Cum i-aş putea face eu să se ghideze în acţiunile lor după principiile din aceste documente, semnate şi asumate de tine, şi nu după valul de ură şi de intoleranţă pe care îl simt tot mai acut?

Cara Italia,

Povestea mea este povestea unui Om obişnuit, care nu omoară şi nu fură. Este povestea a peste un milion de români care trăiesc aici, la tine acasă, respectându-ţi regulile, dar care se simt stigmatizaţi şi transformaţi în ţapi ispăşitori pentru greşelile şi pentru ilegalităţile câtorva cetăţeni. Cei care încalcă legea trebuie să plătească. Dar, ca în orice stat de drept, pedeapsa trebuie să fie individuală şi direct proporţională cu gravitatea faptelor.

Pedepsele colective nu rezolvă nimic! Din contră, cultivă un climat al urii şi al intoleranţei. Adică ne fac pe noi, oamenii cu poveştile noastre simple, dar bune şi frumoase, să nu ne mai înţelegem între noi, să nu mai comunicăm, să nu mai avem încredere unii în alţii.

Istoria ne învaţă că, de fiecare dată când lăsăm ura să ia locul toleranţei şi al respectului, când oamenii îşi stigmatizează semenii, în loc să găsească soluţii concrete la probleme concrete, când comunităţi întregi sunt blamate pentru o culpă construită la nivelul imaginarului colectiv, rezultatele sunt dezumanizante.

Cara Italia,

Cred că ai auzit istorisiri similare şi de la milioanele de italieni care au încercat să-şi împlinească viaţa dincolo de graniţele tale şi care, fie că erau în SUA, fie că erau în diverse ţări europene, au fost, la un moment dat, ţinta unor campanii şi manifestări de ură şi de intoleranţă.

Gândindu-mă la asta şi la istoria frumoasă pe care noi o putem crea împreună, am încredere că cetăţenii tăi vor înţelege că românii nu sunt nici mai răi şi nici mai buni decât italienii. Că furia nu rezolvă nimic. Dar respectul reciproc, încrederea şi aplicarea corectă a legilor o pot face. Că noi, românii şi italienii, suntem la fel şi, de aceea, putem să construim atâtea lucruri bune împreună, şi pentru aceasta tu ne-ai primit pe noi aici, cara Italia.

Un român