În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Seară de film dedicată tinerilor seropozitivi la Giurgiu
Voluntarii Centrului Eparhial pentru Copii şi Tineret "Sfântul Ioan Valahul" al Episcopiei Giurgiului au organizat săptămâna trecută pentru mai mulţi tineri seropozitivi o seară de film. Acţiunea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, prin intermediul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul. Grupul de tineri, însoţiţi de Elena Rîcu, reprezentant al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/ SIDA(UNOPA), şi de Casandra Niculae, preşedintele Asociaţiei "Licurici" din cadrul UNOPA, au urmărit filmul "Luminile Raiului". "Acţiunea a avut ca scop educarea tinerilor în spiritul iubirii, al prieteniei şi al bunei înţelegeri, dar şi cunoşterea de către aceştia a realelor valori, prin diferite schimburi de experienţă", ne-a declarat părintele Tudor Bogdan Georgian, secretar eparhial al Episcopiei Giurgiului. La finalul întâlnirii, tinerii au primit iconiţe cu scena biblică "Lăsaţi copiii să vină la Mine!", având tipărit pe verso Simbolul de credinţă.
Activităţile cu tinerii au continuat în Episcopia Giurgiului şi vineri, 19 noiembrie, cu vizita pe care elevii clasei a IX-a C de la Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" au făcut-o copiilor de la Aşezământul social "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din comuna Slobozia. Acţiunea s-a înscris în programul "Dăruind vei dobândi!", derulat prin intermediul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Giurgiului. După ce au oferit alimente, îmbrăcăminte şi jucării copiilor de la Aşezământul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", elevii au vizitat Mănăstirea "Sf. Ioan Rusul" din comuna Slobozia. (Gheorghe-Cristian Popa)