După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Seară dedicată elevilor la Sighișoara
28 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu” din municipiul Sighișoara, coordonați de profesoarele Alina Bucur și Anca Fusaru, au avut parte de o experiență de învățare nonformală organizată de Parohia Sighișoara VII. Prin joc, tinerii au fost introduși în lumea emoțiilor, cu variatele lor exteriorizări.
În urma acestei experiențe, elevii au înțeles că emoțiile pozitive și negative se exprimă prin gânduri și manifestări fiziologice imediate și pot fi identificate ca atare. În cadrul activității, copiii au fost conduși de Crina Pintea, specializată în coordonarea grupurilor de tineri. Întâlnirea îi va ajuta pe cei tineri să conștientizeze și să aleagă cu discernământ trăirile interioare.
Pe parcursul Sfântului și Marelui Post, în parohie urmează să aibă loc şi alte întâlniri catehetice cu obiectivul general de a-i familiariza pe elevi cu viața în Hristos.



.jpg)
