După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Seară românească în Cladovo
În localitatea Cladovo, din Serbia, a avut loc ieri cea de-a patra ediţie a festivalului "Ecoul Dunării", organizat de Asociaţia pentru Tradiţie şi Cultură a Românilor "Dunărea". Participarea s-a dovedit a fi copleşitoare pentru organizatori, capacitatea sălii fiind depăşită cu aproape 150 de persoane, venite din întreaga zonă a Văii Timocului. Manifestarea anuală îşi propune să conserve tradiţiile româneşti din Serbia de Răsărit şi să contribuie la afirmarea identităţii culturale a etnicilor români de aici. Au mai fost prezenţi şi români din România şi o serie de ansambluri populare româneşti.
La eveniment au mai participat părintele vicar Boian Alecsandrovici, Predrag Balaşevici preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, Zavişa Jurj preşedintele asociaţiei Ariadne Filum, Duşan Pârvulovici preşedintele Federaţiei Românilor din Serbia, alături de o delegaţie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.



.jpg)
