În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Secţiune dedicată hramului pe Agenţia Basilica
Pentru o mai bună mediatizare a evenimentelor legate de aducerea în România a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei, pe site-ul agenţiei de ştiri (www.basilica.ro) există o secţiune specială dedicată aducerii sfintelor moaşte în ţara noastră.
Aceasta se intitulează "Sfântul Apostol Andrei în România: 24-31 octombrie 2011" şi cuprinde informaţii dedicate evenimentelor care vor avea loc cu ocazia hramului Catedralei patriarhale, materiale, articole şi documentare legate de viaţa şi propovăduirea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre, dar şi articole şi documentare despre viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou. La acestea se vor adăuga şi materiale dedicate evenimentelor ce vor avea loc la Sibiu, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, şi la Alba Iulia cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Simeon Ştefan, mitropolitul Transilvaniei. De asemenea, în această secţiune se vor găsi şi articolele referitoare la itinerarul spiritual pe care Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei îl va face în Transilvania. Imaginea reprezentativă pentru această secţiune cuprinde scenele în mozaic de pe Palatul Patriarhiei legate de Sfântul Apostol Andrei şi o fotografie cu racla de la Patras, Grecia, a Cinstitului cap al Sfântului Andrei.