Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Şedința anuală a membrilor CAR din Eparhia Alba Iuliei
La sala de conferinţe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, s-a desfășurat, în data de 16 februarie, ședinţa anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Lucrările întrunirii au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, iar în cadrul şedinţei au fost prezentate rapoartele cenzorilor și darea de seamă contabilă.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la ședinţă au luat parte preoţii protopopi din eparhie și câte un membru reprezentant din fiecare protoierie.
Arhid. Rafael Orzeiu, consilier economic, în calitate de președinte al CAR, a prezentat darea de seamă pe anul 2022, veniturile, cheltuielile și toate activităţile acestui organism. La final, toate rapoartele și documentele prezentate au fost aprobate de plenul ședinţei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, a prezidat, în cursul aceleiaşi zile, ședinţa de lucru cu preoţii protopopi din județele Alba și Mureș. Cu acest prilej au fost abordate şi unele aspecte privind derularea unor proiecte dedicate Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).



.jpg)
