În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seminar de formare „Alege şcoala!“ în Protopopiatul Cluj II
În Protopopiatul Cluj II s-a desfăşurat la începutul săptămânii acesteia seminarul de formare al proiectului "Alege şcoala!". În cadrul întâlnirii, preoţii clujeni au aflat paşii care trebuie urmaţi pentru implementarea proiectului şi aspectele psihopedagogice şi teologice referitoare la cauzele abandonului şcolar.
În cele două zile de luni şi marţi, seminarul de formare a cuprins trei sesiuni care au fost împărţite în mai multe secvenţe, şi a fost susţinut de părintele lect. univ. dr. Jan Nicolae, expert-formator din partea Patriarhiei Române, împreună cu Ilie Veniamin Iliescu, coordonator zonal şi reprezentant al Fundaţiei World Vision România. "În zilele de 10 şi 11 octombrie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, au participat la seminarul de formare 17 preoţi din cadrul Protopopiatului Cluj II. În cadrul acestora au fost abordate aspecte psihopedagogice referitoare la cauzele abandonului şcolar şi ale antropologiei educaţionale, dar mai ales aspecte teologice precum: spiritualizarea cuvântului, formarea duhovnicească a catehetului, învăţarea ca mod de transformare a vieţii, asumarea vocaţiei de părinte în familie, criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică - Şcoală - Familie, modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor şi impactul televizorului în educaţia copilului. O deosebită atenţie pe durata celor trei sesiuni ale seminarului de formare s-a acordat legăturii dintre cele două proiecte: "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!", derulate în cadrul parteneriatului dintre Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România, şi adaptării acestora la cerinţele comunităţilor de tineri din această regiune. A treia sesiune din cadrul seminarului de formare a fost dedicată concursului naţional de creaţie din cadrul proiectului, în care li s-au prezentat formatorilor etapele şi regulamentul acestuia", a precizat Ilie Veniamin Iliescu, specialist relaţii sociale şi coordonator zonal al proiectului "Alege şcoala!". Tabere de creaţie pentru copii De asemenea, în cadrul celor trei sesiuni au fost prezentaţi paşii care trebuie urmaţi pentru implementarea proiectului şi aspectele administrative referitoare la documentele care trebuie întocmite în vederea deplasării copiilor în taberele de creaţie şi în acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului. Copiii din parohiile preoţilor participanţi la seminar, după cum ne-a mărturisit Ilie Veniamin Iliescu, au felicitat echipa de implementare a proiectului "Alege şcoala!" pentru programul, activităţile, atmosfera şi oportunităţile pe care taberele de creaţie le oferă tinerilor.