Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Serile filocalice la Târgu Jiu
În cea de-a patra săptămână din Postul Sfintelor Paşti, credincioşii gorjeni au participat la mai multe întâlniri duhovniceşti ziditoare de suflet. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala "Sfântul Irodion de la Lainici" din Târgu Jiu, a organizat ediţia a XIX-a a "Serilor filocalice".
Ediţia a XIX-a a "Serilor filocalice" a fost organizată de ASCOR Târgu Jiu, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, în parteneriat cu protopopiatele Târgu Jiu Nord şi Sud, Consiliul Judeţean Gorj, Casa de Cultură a Sindicatelor, Şcoala Populară de Artă, UJCNSLR Frăţia. Cele două întâlniri de săptămâna aceasta au avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Astfel, marţi seară monahul Calist de la Mănăstirea Lainici, care a conferenţiat pe tema: "Monahismul-o provocare pentru lumea de azi", iar miercuri seară, pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului (judeţul Prahova), care a vorbit despre "Bucuria de a fi părinte şi bucuriile familiei". "Fiecare vârstă are frumuseţea ei" În prelegerea sa, pr. Nicolae Tănase a descris o fărâmă din activitatea pe care o desfăşoară în Valea Screzii, ilustrând "locul cuvenit familiei în societatea actuală". "Familia este cea care creează ambianţa, armonia. Exisă boli psihice şi boli sufleteşti. Pentru bolile sufleteşti nu apelăm la psiholog, ci la duhovnic, pentru că el este specialist în domeniul acesta. Se încearcă acum să se strecoare ideea că nu există boli psihice şi că anumite cauze spirituale ar determina dereglarea. Este foarte importantă sănătatea trupului nostru. Avem datoria să creştem copii sănătoşi şi bine educaţi. Fiecare vârstă are frumuseţea ei şi trebuie trăită. Copilul trebuie să-şi trăiască copilăria, adolescentul trebuie să-şi petreacă adolescenţa, tânărul să-şi trăiască tinereţea, căsătoritul - ambianţa de familie. Dacă lăsăm tinerii să facă orice şi oricum, acest lucru va însemna o mare răzbunare a tot ceea ce este în noi. Dumnezeu a lăsat femeia fină, a modelat-o într-un anumit fel, dacă-şi va pierde fineţea, nu va mai avea cu cine să se căsătorească! Dacă nu păstrezi ceea ce este necercetat, necucerit în tine, nu te mai căsătoreşti, nu mai trezeşti interes. Gândirea de acum nu este sănătoasă: un copil este prea puţin, doi copii înseamnă prea mult, ar trebui unul şi jumătate. Rostul în viaţă se descoperă prin păstrarea legăturii fireşti cu Biserica. Este nevoie să descoperim vechile valori ale familiei creştine. Am distrus simplitatea de odinioară, fără a aşeza ceva în schimb. Tinerii ar trebui încurajaţi mai mult spre o iubire curată, întemeierea de familii creştine, cu mulţi copii". La finalul fiecărei seri, publicul a fost încântat de minunatele voci ale coralei Bisericii "Sfinţii Apostoli", care a interpretat cântări bisericeşti şi colinde pascale, precum şi de Ansamblul de datini şi obiceiuri "Tisa" din Tismana, coordonat de prof. Angelica Mirea.