Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Servicii sociale oferite în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor
În luna martie a acestui an, „Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile aflate în Dificultate“, al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, coordonat de Sectorul social-misionar, a oferit servicii sociale la doi copii, o persoană vârstnică, 26 de persoane aflate în dificultate şi o persoană cu dizabilităţi. De asemenea, săptămânal, cinci copii din clasele VI-VIII au primit meditaţii gratuite la limba şi literatura română, iar 12 copii din clasele I-IV au participat la ateliere de aplicaţii teoretice şi practice la disciplinele matematică, limba engleză şi limba franceză. În cadrul centrului au fost acordate beneficiarilor ajutoare financiare în valoare totală de 1.385 de lei, proveniţi din Fondul Filantropia şi ajutoare materiale în valoare de 1.525 de lei din donaţii şi sponsorizări, informează sfesc.ro. (Ştefan Sfarghie)



.jpg)
