În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sesiune de comunicări în Parohia Timişoara-Iosefin
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, Parohia Timişoara-Iosefin şi Fundaţia "Preot Ioan Olariu" organizează mâine, 27 septembrie 2011, ora 10:00, în sala Paraclisului "Sfânta Maria", din incinta bisericii parohiale, Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9, sesiunea de comunicări "Istorie, cultură, spiritualitate", dedicată aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea Parohiei Timişoara-Iosefin şi 75 de ani de la prima sfinţire a Bisericii parohiale cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Invitat de onoare va fi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Participă preoţi, istorici, cercetători, oameni de cultură, reprezentanţi ai unor confesiuni creştine din Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.
Comunicările ce vor fi susţinute se referă la viaţa bisericească din Banat, cultura şi spiritualitatea bănăţeană. "Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, parohia noastră Timişoara-Iosefin organizează această sesiune de comunicări pentru a marca şi în felul acesta aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea acestei parohii timişorene şi, totodată, 75 de ani de la prima târnosire a bisericii parohiale. La sesiunea de comunicări participă preoţi, oameni de cultură, istorici şi reprezentanţi ai unor confesiuni creştine din Timişoara, dar sunt aşteptaţi şi credincioşii parohiei, pentru a cunoaşte mai îndeaproape trecutul istoric şi modul de desfăşurare a vieţii bisericeşti în Timişoara şi în Banat. Tematica acestei sesiuni de comunicări cuprinde o paletă largă de subiecte, care vor stârni cu siguranţă interesul credincioşilor parohiei noastre şi vor aduce o contribuţie substanţială la îmbogăţirea patrimoniului istoric al Bisericii bănăţene. Lucrările vor fi publicate într-un volum, ce va fi susţinut financiar de parohie, dar şi de Fundaţia noastră parohială "Ioan Olariu"", ne-a declarat părintele Ionel Popescu, parohul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului". (Diac. Marius Mircia)



.jpg)
