Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sesiune de informare în cadrul proiectului FORTE
Marţi, 12 februarie, în sala festivă a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc sesiunea de informare „Implicarea comitetelor parohiale în rezolvarea problemelor sociale din comunitate” în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social. Evenimentul a fost susţinut de echipa Centrului de Resurse Anastasis şi s-a adresat celor 46 de angajaţi ai parohiilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Timişoarei.
În debutul sesiunii, pr. Cristian Pavel, consilier social al Eparhiei Timişoarei şi consultant patriarhal în cadrul proiectului, a făcut o prezentare generală a proiectului FORTE explicând că acesta are ca scop dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Administraţiei patriarhale şi a 9 eparhii, inclusiv Arhiepiscopia Timişoarei, pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziune socială la nivel naţional.
Apoi, pr. Timotei Sbera, formator în cadrul centrului, a exemplificat activităţile realizate de Centrul de Resurse Anastasis până în prezent, prezentând beneficiile pe care acesta le poate oferi angajaţilor şi membrilor comitetelor parohiale. În continuare, pr. Cristian Miloş, coordonatorul Centrului de Resurse, a vorbit celor prezenţi despre oportunităţi de activităţi şi proiecte ce pot fi implementate cu ajutorul comitetelor parohiale, oferind ca exemple de bune practici activităţile întâlnite în parohiile vizitate anterior în cadrul proiectului. De a-semenea, participanţii au fost informaţi despre sursele de finanţare disponibile şi au fost încurajaţi să se adreseze Centrului de Resurse pentru ajutor în redactarea unei cereri de finanţare, care să susţină proiectele din parohie.
Proiectul FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social este derulat de Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române în parteneriat cu Instituto de Formation Integral şi SC Global Commercium Development SRL, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - POSDRU/93/3.3/S/62277 având o durată de implementare de 36 de luni, septembrie 2010 - august 2013.



.jpg)
