În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Seturi de aparatură medicală pentru mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor
În contextul dificil creat de pandemia de COVID-19, la inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirile și schiturile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor care au în obşte personal cu pregătire medicală au primit vineri, 13 noiembrie 2020, în dar câte un set de aparatură medicală ce cuprinde un tensiometru, un pulsoximetru și un termometru non contact.
Au fost dăruite 12 seturi medicale pentru 11 unități monahale: Mănăstirea Christiana, Mănăstirea Cornu, Mănăstirea Crasna, Mănăstirea Techirghiol, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Țigănești, Mănăstirea Pasărea, Mănăstirea Zamfira, Schitul Măgureanu, Mănăstirea Caraiman, Mănăstirea Ghighiu, care au unul sau mai mulți viețuitori cu pregătire de specialitate medicală.
Totodată, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman a primit un set pentru cabinetul medical folosit în timpul taberelor de copii organizate pe timpul verii.
Darurile reprezintă expresia purtării de grijă a Părintelui Patriarh Daniel pentru sănătatea viețuitorilor și personalului din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor.



.jpg)
