În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră
De la Sfântul Mormânt, Sfânta Lumină a ajuns în seara aceasta, 4 mai 2024, și la noi în țară, cu o aeronavă care a aterizat în jurul orei 18:30 pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Darul a fost adus de o delegație română, condusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Pe aeroportul din Otopeni, delegația a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop- vicar patriarhal, care a făcut o scurtă declarație de presă, în care a subliniat importanța acestui eveniment: „Mulțumim Bunului Dumnezeu că și anul acesta, pe lângă lumina și bucuria sărbătorii, ne-a oferit și acest dar deosebit, Sfânta Lumină, care se aprinde în chip minunat în ajunul Învierii Mântuitorului la Sfântul Său Mormânt. Mulțumim autorităților aeroportului pentru acest moment deosebit, Ambasadei României la Tel Aviv pentru sprijinul pe care l-a acordat părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, pentru că, fiind timp de conflict militar, au fost necesare o mulțime de intervenții la autoritățile statului israelian și această disponibilitate a ambasadei s-a văzut și în faptul că aeronava românească a fost cea dintâi care a plecat de pe Aeroportul «Ben-Gurion»”.
Preasfinția Sa a oferit apoi Sfânta Lumină în Salonul Oficial al aeroportului tuturor reprezentanților protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și delegațiilor din celelalte eparhii din țară.
De la aeroportul din Otopeni, Sfânta Lumină a fost adusă la Catedrala Patriarhală din București, unde a avut loc ceremonia primirii Sfintei Lumini.
Sfânta Lumină a ajuns și la credincioșii din Republica Moldova.