În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Sfânta Teofana Basarab cinstită la Mănăstirea Strehaia, județul Mehedinți
Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab a fost sărbătorită în mod deosebit duminică, 29 octombrie, la Mănăstirea Strehaia, județul Mehedinți, fiind cel de-al doilea hram al așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, se arată pe episcopiaseverinului.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a vorbit despre starea spirituală a societății contemporane: „Să ne revenim, în primul rând, din punct de vedere spiritual și moral! Să ducem o viață în Hristos și să nu ne temem de nimeni și de nimic, ci să ne temem numai de Dumnezeu! Această frică de Dumnezeu nu trebuie să fie complicată, ci asemenea fricii unui copil de părintele său. Să încercăm să nu greșim în fața Lui. Începutul înțelepciunii este frica de Domnul”.
De asemenea, ierarhul gazdă, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, a vorbit despre viața Cuvioasei Teofana Basarab.
La slujbă au participat și reprezentanți ai Timocului bulgăresc.
După Sfânta Liturghie, soborul de arhierei a mers în localitatea Peşteana din Protopopiatul Baia de Aramă, județul Mehedinți, unde au sfinţit o troiţă din marmură închinată eroilor din cele două războaie mondiale, precum şi luptătorului anticomunist Nicolae Trocan, originar din Peşteana.



.jpg)
