De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Sfânta Treime este fundamentul credinţei şi al Bisericii noastre“
Câteva sute de credincioşi au participat luni, 4 iunie 2012, la resfinţirea Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Boboteni - Hangu, Protopopiatul Ceahlău. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent luni, de praznicul Sfintei Treimi, în mijlocul credincioşilor din parohia Boboteni - Hangu, Protopopiatul Ceahlău, unde a resfinţit vechiul lăcaş de cult cu hramurile "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", care în ultimii ani a fost restaurat atât în interior, cât şi la exterior, interiorul fiind împodobit şi cu pictură. Momentul resfinţirii bisericii din Boboteni a reprezentat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Mihail-Fines Petrea, ajutat de credincioşii din parohie şi de alţi binefăcători. Slujba de resfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşită pe un podium special amenajat, la care au participat cu evlavie numeroşi credincioşi. În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, IPS Teofan a subliniat măreţia praznicului Sfintei Treimi: "Sfânta şi Dumnezeiasca Treime este fundamentul credinţei şi al Bisericii noastre. Credinţa noastră în Tatăl, în Fiul şi în Dumnezeu Duhul Sfânt constituie miezul credinţei creştine. De aceea şi fiecare rugăciune se începe cu cuvintele în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Astăzi, Biserica ne cheamă să ne apropiem de această mare taină a creştinătăţii, anume că Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume ca prin puterea Duhului Sfânt să mântuiască lumea." La finalul slujbei, pr. protopop Damian Mihai a dat citire hrisovului de sfinţire, iar pr. paroh Mihail-Fines Petrea a mulţumit binefăcătorilor şi celor prezenţi la eveniment. Ca semn al recunoaşterii vredniciei, IPS Teofan l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Mihail-Fines Petrea şi a oferit distincţii de vrednicie consiliului parohial şi binefăcătorilor lăcaşului de cult. În semn de preţuire, pr. Mihail-Fines Petrea a oferit IPS Teofan o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul şi un engolpion. Din anul 1989, parohia este păstorită de pr. paroh Mihail-Fines Petrea care, împreună cu enoriaşii, a ridicat un prăznicar nou şi a refăcut tâmplăria bisericii, iar exteriorul sfântului lăcaş a fost lambrisat cu scândură. Totodată, între anii 2000-2002, s-a pictat biserica în tehnica fresco de către pictorul autorizat Goagea Marin, sfânta masă a fost refăcută, iar casa parohială renovată. (Tudorel Rusu)