În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sfânta Treime, izvorul şi temeiul unităţii familiei creştine
Aşa s-a intitulat tema consfătuirii preoţilor aparţinători Cercului misionar Sebiş I, condus, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de preotul Traian Luştrea. Întâlnirea a avut loc în Parohia ortodoxă Rănuşa, în 24 februarie 2011.
Tema a fost susţinută de către preotul-gazdă, părintele Flavius Suciu. În susţinerea temei, părintele a arătat că definirea dogmei despre Sfânta Treime, meritul Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele I şi II ecumenice, de la Niceea, 325, respectiv Constantinopol, 381, îşi găseşte rezonanţe şi în ceea ce priveşte unitatea familiei, aşa cum este aceasta văzută în Biserica creştină. Biserica a elaborat, pe baza învăţăturii Mântuitorului Hristos, cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Crezul - Mărturisirea de credinţă a Bisericii - normativ până la sfârşitul veacurilor. Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut "cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul, la Dumnezeu şi la oameni" (Luca 2, 52). Rolul Bisericii, prin fiecare slujitor al ei, este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. S-a discutat despre aspecte practice cu privire la săvârşirea Sfintelor Taine, a Botezului şi a Cununiei, despre spovedanie şi canoanele de la spovedanie. Părintele protopop Beni Ioja a prezentat o scurtă istorie a Parohiei Rănuşa, locul său de naştere. Au participat la întâlnire preoţii Beni Ioja, Traian Luştrea, Marius Ioan Leucuţa, Ioan Iercoşan, Avram Matcău, Cătălin Rus Mercea, Florin Bătrân, Ioan Suba, Romică Confideratu, Viorel Albiş, Valentin Herbei şi Flavius Suciu. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în luna martie, în Parohia Aldeşti. (Pr. Marius-Ioan Leucuţa)



.jpg)
