Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sfânta Treime trebuie înţeleasă ca un stil de viaţă”
Ieri, 16 octombrie, în a doua zi, şi ultima, a Simpozionului internaţional cu tema „Dumnezeu Tatăl şi viaţa Sfintei Treimi”, întrunit la Palatul Patriarhiei, dezbaterile au continuat. Printre vorbitori au fost T. Hainthaler din Frankfurt, pr. prof. Ioan Tulcan din Arad, dr. Adrian Lemeni din Bucureşti, dar şi pr. N. Loudovikos din Tesalonic. În partea a doua a zilei s-au susţinut celelalte referate, urmând ca la sfârşitul simpozionului să se alcătuiască un raport final.
Spre finalul primei zile a simpozionului, a susţinut un referat interesant prof. dr. Daniel Munteanu, de la Universitatea din Bamberg (Germania), cu titlul „Dumnezeu Tatăl - Izvorul iubirii şi al vieţii veşnice, impulsuri trinitare către o cultură a păcii şi a comunicării vindecătoare”. Ideea centrală a referatului este: învăţătura despre Sfânta Treime nu are voie să rămână o învăţătură conceptuală, ci este o învăţătură vie, transfiguratoare a umanităţii, a culturii creştine. Ideea de perihoreză, idee centrală în teologia trinitară, „susţine principiul de egalitate al tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Tatăl este izvor al iubirii şi al vieţii veşnice, în sensul că El este sursa vieţii Sfintei Treimi. Din Tatăl se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt, iar comuniunea Sfintei Treimi este în acelaşi timp comuniunea vieţii veşnice”, a spus Daniel Munteanu.
De la învăţătura despre Sfânta Treime ajungem la o învăţătură trinitară despre antropologie, despre înţelegerea omului. Omul este icoana şi slava Sfintei Treimi şi „noi vorbim despre Sfânta Treime, nu numai dintr-o delectare intelectuală, ci dintr-o sete ontologică. Noi însetăm după sensul existenţei în mod ontologic. Inima noastră însetează după Dumnezeu până când va găsi linişte sau odihnă în Dumnezeul Treimii”. „Ceea ce credem trebuie să şi practicăm. Practicarea ne aduce la un mod de convieţuire cu ceilalţi. Sfânta Treime nu este un model teoretic, ci un model de viaţă. Este plinătatea vieţii şi împlinirea sensului existenţei”, a mai spus prof. Munteanu, care susţine că învăţătura despre Sfânta Treime nu trebuie înţeleasă ca un model teoretic, ci ca un model viu, care să ne împregneze activitatea, modul nostru de a înţelege pe celălalt, modul nostru de a fi. „Deci Sfânta Treime trebuie înţeleasă ca un stil de viaţă”, a conchis acesta.
„Dumnezeu Se trăieşte pe Sine în comuniunea iubirii faţă de Fiul”
Un alt conferenţiar, de data aceasta de ieri, în a doua zi a simpozionului, a fost pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. Acesta a abordat „Locul şi semnificaţia teologică a lui Dumnezeu Tatăl în comuniunea Sfintei Treimi la J. Moltmann şi D. Stăniloae”. Părintele profesor a surprins de la ambii teologi câteva repere fundamentale în legătură cu modul în care au înţeles pe Dumnezeu Tatăl în comuniunea Sfintei Treimi. Din teologia lui Jürgen Moltmann a scos în evidenţă că „Dumnezeu Tatăl este punctul de pornire în ceea ce priveşte structurarea unei comuniuni desăvârşite a Sfintei Treimi”. A vorbit şi despre distincţia dintre Treimea imanentă şi cea iconomică, adică „modul cum este Dumnezeu în plan veşnic, în comuniunea desăvârşită a Sfintei Treimi, pe de o parte, şi Treimea economică, adică modul cum Dumnezeu Tatăl lucrează mântuirea oamenilor, prin Fiul Său, în lume şi apoi, prin Duhul Sfânt”.
Părintele Stăniloae porneşte în reflexiunile sale de la Dumnezeu Tatăl, adică faptul că „există un Dumnezeu Tată veşnic, desăvârşit, care-şi trăieşte în sine întreaga Sa calitate de Dumnezeu Tatăl, dar asta o face tocmai pentru că are un fiu din veşnicie, pe Dumnezeu Fiul, care la rândul Lui, prin iubire, răspunde lui Dumnezeu Tatăl, prin întreaga Sa afecţiune de Fiu, bucurându-se amândoi unul de altul, în lumina şi bucuria Duhului Sfânt”, a spus pr. Tulcan. „Părintele Dumitru Stăniloae introduce un termen în gândirea trinitară, intersubiectivitate divină, în sensul că Dumnezeu se trăieşte pe Sine ca subiect desăvârşit şi absolut în Sine, dar nu în mod autonom şi izolat, ci în comuniunea iubirii faţă de Fiul. Iar Fiul iarăşi îşi trăieşte subiectivitatea Sa deplină prin faptul că în El se află întreagă fiimea, în raport cu Dumnezeu Tatăl. Iar Dumnezeu Tatăl îşi trăieşte în Sine toată părinţimea”.
Teologul german Jürgen Moltmann şi părintele Dumitru Stăniloae privesc împărăţia lui Dumnezeu ca o „împărăţie a Treimii, pornind de la Dumnezeu Tatăl”. La părintele Stăniloae actul de cugetare teologică porneşte de la Dumnezeu Tatăl, „raportul dintre fiinţă şi persoană, adică fiinţa divină veşnică nu este concepută aprioric persoanelor, ci este personalizată - părintele Stăniloae introducând dimensiunea personalistă a Treimii”, a mai spus pr. decan Ioan Tulcan.
„Relaţia între Tatăl şi Fiul structurează întreaga existenţă creată”
Despre „Dumnezeu Tatăl - temei al unităţii intratrinitare”, abordat din perspectiva teologiei părintelui Dumitru Stăniloae, a vorbit conf. dr. Adrian Lemeni. Sfânta Treime este structură a supremei iubiri; intersubiectivitatea divină; unitatea intratreimică şi unitate în iubire; Tatăl ca temei al unităţii intratrinitare; Fiul ca Logos al Tatălui, dar şi Sfânta Treime ca existenţă desăvârşită - au fost câteva din ideile formulate de Adrian Lemeni. „Relaţiile intratrinitare exprimă un mod de existenţă în care sunt ţinute împreună atât unitatea, cât şi distincţia. Într-o reciprocă interioritate a Persoanelor se întăreşte subiectivitatea proprie şi a celorlalte Persoane în relaţii unitare. Unitatea este trăită prin distincţiile Persoanelor, prin valorificarea darurilor specifice într-un act de comuniune profundă. Distincţia nu dispersează unitatea şi unitatea nu anulează distincţia. Persoanele Sfintei Treimi sunt desăvârşit interioare din veşnicie”. „Relaţia de comuniune desăvârşită între Tatăl şi Fiul structurează întreaga existenţă creată, orientând-o eshatologic spre împărăţia comuniunii veşnice. Împărăţia cerurilor ne dezvăluie Sfânta Treime ca ţintă veşnică pentru întreaga creaţie. Această împărăţie a Sfintei Treimi pregustată istoric în Biserică este veşnică”, a spus Adrian Lemeni.
Ultima zi a simpozionului s-a încheiat cu susţinerea lucrărilor de către pr. prof. N. Loudovikos („Real or Dictated Otherness? A Criticism of John Zizioulasâ Trinitarian Theology”), pr. prof. A. Niculcea („Observaţii istorico-sistematice moderne pe marginea adaosului Filioque), pr. N. Moşoiu („Paternitatea lui Dumnezeu Tatăl şi darul filiaţiei adoptive baptismale - , spiritum adoptionis filiorum (Rm. 8, 15)”), I. Martinca („Duhul Sfânt în credinţa Bisericii”), C. Ioja („Taina Treimii şi experienţa ei în dimensiunea liturgică a Bisericii”) şi pr. S. Şelaru („Relaţiile intratrinitare şi consecinţele lor în plan (i)economic”). La sfârşitul simpozionului, profesorii universitari din ţară şi străinătate care au conferenţiat vor redacta un comunicat final.