„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Ziua pomenirii Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, a adus lumină și pace în sufletele credincioșilor prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan, prin închinarea la sfintele sale moaște, a fost sporită de primirea arhiereștii binecuvântări.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară amenajat în imediata apropiere a lăcașului de cult, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhidiaconul Ilie Leonte.
La momentul rânduit, monahul Nicodim Strat a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale, iar diaconul Rafael Petraru a fost hirotonit ieromonah.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a expus unul dintre momentele importante din viața Sfântului Dimitrie cel Nou, subliniind faptul că simplitatea trăirilor lui interioare a avut rod bogat înaintea lui Dumnezeu.
În continuare, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să se întoarcă la simplitatea duhovnicească de odinioară, urmând exemplul Sfântului Cuvios Dimitrie.