Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia Veche, cinstit la Dunărea de Jos
Vechiul schit din cătunul Zimbru, din nordul județului Galați, și-a sărbătorit duminică, 21 iulie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia Veche.
Sărbătoarea a debutat din ajunul praznicului cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența credincioșilor din zonă și nu numai.
La slujbă au participat și grupuri de copii din parohiile învecinate, îmbrăcați în portul tradițional românesc, care la final au fost binecuvântați și au primit litie din partea chiriarhului Dunării de Jos. Cu acest prilej, a fost amenajată și o expoziție de obiecte vechi tradiționale utilizate în gospodăriile românești de către moșii și strămoșii noștri.
Întrucât copiii se află în vacanța de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a invitat pe toți cei prezenți la câteva activități creative și recreative pe plaiurile frumoase ale Mănăstirii Adam, dar și la o agapă tradițională amenajată chiar în mijlocul naturii.
Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este şi Sfântul Cuvios Rafael, care, deşi a sihăstrit la Mănăstirea Agapia Veche, este originar din localitatea Bursucani din nordul judeţului Galaţi. Prin eforturile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, vechea aşezare monahală din cătunul Zimbru a renăscut, chiar lângă zidurile vechi ale mănăstirii, și a fost pusă sub ocrotirea Cuviosului Rafael.



.jpg)
