După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Gheorghe Pelerinul, sărbătorit în Spania
Biserica „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, a Parohiei Ejea de los Caballeros din Spania, și-a sărbătorit pentru prima oară hramul în zilele de 17 și 18 august. Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit sâmbătă slujba Vecerniei, iar duminică Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la sfintele slujbe au făcut parte pr. Daniel Ilie Maniu, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Pelerinul” din Ejea de los Caballeros, pr. Ion Răducu (Parohia Pamplona) și diac. Gabriel Gavriloaie. Părintele paroh Daniel Ilie Maniu a adresat mulțumiri clericilor și credincioșilor participanți la hram, amintind că spațiul de slujire este provizoriu, iar în această perioadă se încearcă o soluție de colaborare cu Biserica Catolică. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părintele Teofil de Iberia a vorbit despre viața Sfântului Gheorghe Pelerinul, ocrotitorul parohiei din Ejea de los Caballeros. „Este o bucurie și o mulțumire să vă văd atât de frumoși și luminoși în sfânta biserică și, cu siguranță, aceasta este o bucurie și pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El Se bucură nespus de mult să ne mărturisim credința, iar pericopa evanghelică de astăzi ne descoperă acest lucru”, a spus ierarhul.



.jpg)
