Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sfântul ierarh Nifon, cinstit şi de credincioşii craioveni
Cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nifon, sute de credincioşi au trecut pragul Catedralei mitropolitane "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. Marţi-seara, după săvârşirea Litiei, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi ale Sfinţilor Serghie şi Vah a fost aşezată spre închinare în mijlocul catedralei, iar apoi a avut loc o procesiune în jurul bisericii.
Ieri, 11 august, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Mitropolitul Olteniei a arătat rolul pe care l-a avut Sfântul Nifon în istoria Bisericii din Oltenia, după care a fost lansat un CD cu imne de laudă închinate sfântului ocrotitor. Moaştele Sfântului Nifon se află la Catedrala mitropolitană din Craiova din anul 1949, când au fost aduse de la Curtea de Argeş.



.jpg)
